Numele meu este Camelia Schmidt și sunt profesoară și mentor de limba germană. Misiunea mea este să-ți fiu alături și să te ajut să vorbești cu încredere germana.
Locuiesc de peste 20 ani în Germania și înțeleg perfect provocările cu care te confrunți în procesul de învățare a limbii. Am fost în locul tău, am simțit frustrarea și teama de a greși, dar știam că nu există o altă cale decât să învăț germana.
Cu gândul la un viitor mai bun, am început să învăț germana din cursuri și am exersat în fiecare zi cu nativii. Vorbeam inclusiv cu fiica mea în germană. Această perseverență mi-a adus un loc de muncă mai bun și un progres rapid în carieră. Integrarea în societatea germană a fost pentru mine un proces firesc și împlinitor. Am reușit să-mi fac prieteni nemți și să mă simt ca acasă.
Într-o zi am luat decizia să fiu pentru alții ajutorul pe care mi l-aș fi dorit să-l am. Am dezvoltat propria metodă de învățare și acum ofer cursuri online de limba germană, de la nivelul A1 la B2, prin platforma Zoom, cu o durată de 12 săptămâni. Până în prezent, am peste 350 de cursanți mulțumiți cărora le-am deschis ușile către noi oportunități.
Ești gata să faci primul pas?