„Ich möchte ein Konto eröffnen.”
Dar cum spui că vrei să depui sau să retragi bani?
Ce spui dacă bancomatul îți reține cardul? Cum întrebi ce comisioane are contul? Și cum vorbești despre un credit, un transfer bancar sau un ordin de plată permanent?
Sunt situații obișnuite, dar vocabularul folosit la bancă nu este întotdeauna cel pe care îl poți deduce prin traducere directă din română.
La acest workshop vom lucra cu situații reale de la bancă, astfel încât să înțelegi ce ți se spune și să știi cum să formulezi ceea ce ai nevoie.
Locuiesc de peste 20 de ani în Germania și am învățat și eu germana aici, de la zero. Știu, așadar, cum este să ai impresia că sunt prea multe reguli și prea multe cuvinte de care trebuie să ții cont atunci când vorbești.
La bază sunt biolog, iar timp de 16 ani am ocupat o funcție de conducere într-un institut din Germania. Ulterior am început să predau germana din pasiune și au urmat specializările mele în această direcție.
Scopul meu este să îți explic germana clar și logic, dar și să te ajut să o folosești în situații reale din viața de zi cu zi.
După workshop primești materialul complet pe e-mail, ca să poți reveni oricând la vocabular, expresii și exemple.
Vii? Abia aștept să ne vedem!